“Cum il folosim” si “De ce”!

Mei taiWrap

Un sugar este nativ programat să fie în contact permanent cu persoana care îl îngrijeşte, de preferat chiar în contact corporal direct. Şi dacă această persoană este mama cu atât mai bine, în timp ce este purtat el se mişcă împreună cu aceasta şi trăieşte cu toată fiinţa lui sentimentul de siguranţă. Să stea singur, întins, fără persoana care îl îngrijeşte în apropiere înseamnă pentru prunc, datorită istoriei ancestrale, că este părăsit – deci în pericol. Nu este de mirare că devine neliniştit şi începe să plângă, se simte abandonat.

Dacă însă este purtat poate admira, strâns legat de corpul mamei, împrejurimile sau poate închide ochii atunci când a văzut destul. Mama se poate ocupa în acest mod şi de celelalte îndatoriri chiar dacă are un copil dornic să primească multă dragoste sau unul care îşi exprimă zgomotos nemulţumirea.

Şi nu uitaţi: sunt locuri şi situaţii în care este mai uşor şi mai confortabil să porţi copilul decât să iei un cărucior cu tine.

Astfel, în viaţa de zi cu zi atât părinţii cât şi copiii pot profita de acest mod de a purta copilul.

Deşi aparent s-a făcut totul pentru confortul celui mic, deîndată ce este îndepărtat de mamă sau de persoana care îl îngrijeşte el devine neliniştit sau chiar începe să plângă. Dorinţa de apropiere, cândva o premisă virtuală pentru supravieţuire, este văzută astăzi ca o povară, ba chiar uneori ca o nevoie nejustificată. Pentru a satisface această nevoie trebuie pur şi simplu să ne bazăm mai mult pe instinctele noastre. Datorită vieţii nomade, dusă de oameni în decursul a milioane de ani, purtatul pruncilor a devenit o necesitate, o moştenire ancestrală. Înaintaşii noştri au renunţat la viaţa nomadă acum 10 000 de ani şi au avut astfel posibilitatea să îşi lase copiii într-un anumit loc, nemaifiind nevoiţi să îi care în permanenţă cu ei. Şi, deşi pare mult, este de fapt un interval mult prea scurt pentru ca anumite trăsături biologice (genetice) să se schimbe. Un fapt divers: şi astăzi există populaţii nomade sau semi-nomade pentru care purtatul pruncilor este o necesitate.

Părinţii care îşi poartă copiii au evidenţiat faptul că acest lucru îi ajută să îşi cunoască şi evalueze mai bine pruncii. Ei pot şti astfel când cel mic vrea să se hrănească, vrea să fie schimbat sau are nevoie de odihnă. De exemplu, o mamă al cărei prunc dă semne că ar vrea să mănânce se poate îndrepta cu rapiditate spre un loc propice alăptatului, evitând astfel o posibilă criză de plâns, greu de stăpânit, a micuţului. Şi nu este vorba doar de satisfacerea promptă a unor nevoi sau evitarea unor crize de plâns. Este vorba de relaţia părinte-copil şi de sentimentul de competenţă/utilitate al părinţilor. Mamele şi taţii care pot să simtă şi să vadă atât de aproape ce se întâmplă cu cel mic se simt mai în siguranţă în relaţia cu copilul şi îşi confirmă lor înşişi că pot face faţă noului rol. Iar de aici rezultă că sunt mai liniştiţi şi mai siguri pe ei în relaţia cu pruncul.

Displazia de şold este unul dintre lucrurile despre care trebuie vorbit atunci când se aduce în discuţie purtatul copiilor. Purtarea copilului în poziţie verticală, cu picioarele desfăcute şi flectate lateral foarte mult, contribuie fundamental la o dezvoltare normală şi armonioasă a şoldurilor.

Măsurătorile efectuate asupra copiilor purtaţi lateral, sprijiniţi pe coapsa mamei, au avut ca rezultat valori apropiate de ideal în ceea ce priveşte orientarea ligamentului capătului de femur şi a depresiunii în care se articulează el. Premisa este să se folosească tehnicile corecte de purtare. În acest caz, bebeluşul îşi îndoaie coapsele mai mult de 90° iar unghiul dintre picioare, mai precis dintre cele două capete de femur are 45°; în literatura de specialitate se foloseşte jumătatea valorii unghiului iniţial, ceea ce înseamnă că unghiul dintre cele două femururi este de 90°.  Literatura de specialitate consideră această distanţă optimă pentru dezvoltarea corectă a şoldurilor la sugari. A-ţi purta copilul astfel înseamnă a-l feri de o posibilă displazie de şold.

Purtatul vine în întîmpinarea dorinţei unui copil de a fi aproape de o persoană de referinţă. Părinţii îşi primesc şi ei recompensa lor, fie că îşi satisfac dorinţa de a avea aproape copilul şi de a îl putea observa, fie că au mai multă libertate de mişcare. Câteodată este o „tehnică de supravieţuire”: „Nu am avut încotro. Aveam de făcut diverse treburi în casă, copilul cel mare devenise gelos şi cerea şi el tot timpul atenţie, nu mi-a mai rămas decât să îl leg pe cel mic de mine. Astfel participa şi el de pe spatele meu la activităţile zilnice”. Bebeluşii care pot observa lumea de pe spatele părinţilor nu au timp să se plictisească, chiar dacă nu se află în centrul atenţiei. Pentru că au posibilitatea să aleagă între a privi împrejurimile sau, atunci când se simt obosiţi şi solicitaţi pot întoarce capul şi se pot cuibări pe spatele mamei lor. Poziţia dreaptă nu mai necesită susţinerea capului pentru că se sprijină pe mamă şi este susţinut de eşarfă. Cercetările au evidenţiat faptul că sugarii purtaţi astfel au capacităţi motorii pe care ceilalţi copii de vârsta lor le dobândesc ulterior. De asemenea s-a constat că pruncii purtaţi în poziţie verticală sunt mai prezenţi, mai atenţi şi mai interesaţi de lumea din jur.

Şi s-a mai constat un lucru: copiii purtaţi ţipă mai puţin decât ceilalţi şi folosesc acest timp pentru a fi atenţi. Li se oferă astfel posibilitatea să intre în contact cu lumea înconjurătoare, să o exploreze cu interes şi să aibă parte de acumulări sociale importante.
Folosirea mei-taiului se recomanda de la vârsta de aproximativ 6 luni. Important este ca bebelusul sa-si poata sustine singur capul!

Pentru a vă ghida în a folosi mei tai-ul, urmăriţi mai jos cele două filmuleţe; pentru mămicile care alăptează, foarte interesant va părea primul, unde vom vedea cum putem hrăni bebeluşul cu lichidul miraculos, chiar şi în public, discret, fără să ne gândim ca vreun ochi străin ne va deranja intimitatea!




  • Cos cumparaturi

    Cosul de cumparaturi este gol
    Mei Tai pretul cel mai mic:
    99 lei

    Vizitati magazinul

  • WRAP

    Wrap neelastic handmade pret mic
    30 % reducere WRAP Comanda aici
  • Inscrie-te pentru ultimele noutati

  • Iata-ne pe FB

  • Logo-ul nostru

  • Cei ce l-au luat deja, zic:

    Bine v-am gasit! In aceasta seara am ridicat coletul de la Posta si am probat impreuna cu Sofia noul nostru mei tai. Am fost foarte incantate amandoua; imi place ca sta foarte comod in el si in acelasi timp poate sa vada foarte bine ce se intampla in jurul ei, fara sa mai indoaie bratele lui mami. :) Cu prima ocazie va vom trimite niste poze facute la mal de mare, sa vedeti cat de bine ne sta in mei tai! Multumim frumos! — Alina

  • Articole recente

  • Categorii Blog

  • Comenteaza si esti in top 10

  • Ce mai citesc:

    Facutdemana.com
    Forum Parinti.com
    Saptamana Internationala a Bebelusilor Purtati 10 - 16 Oct. 2011
    Wrapmama
    Magazin online econaturalist pentru bebe mici si mamici
    Cojocarii
    BB la Bord
    Glory Box
    MamiCo - Produse naturale realizate manual de mamici
    Perne Gravide
    Acasa cu Ama
    Idei pentru mamici si copii
    Kovikutza Patchwork - Paturici pentru pitici si alte minunatii...
    MamaRo - scutece refolosibile
    KaBea - magazin
    Harmony Handmade
    Pitici dar voinici
    Lilutesa
    Briose din fermoar
    Forum Super Parinti
    Forum Lucru de Mana
  • Tag-uri

  • Intreaba-ma online

  • Arhiva

    mai 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Apr    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031